luni, 5 noiembrie 2012

De ce mă strângi în pumn?


am încercat să-mi tot vând gândurile.
nimeni n-avea mărunțiș, umblau
toți
cu bancnote mari în minte și nici eu
nu aveam din ce să le dau rest
căci gândurile mele dacă îmi dau cu rest nu mai sunt bune
de nimic,
nici de vânzare nu mai sunt bune

așa că
le dau de pomană, pe treptele unei mânăstiri,
înconjurat de șarlatani cu palma întinsă
din care răsar pseudopsalmi, mânca-ți-aș portofelul de japonez zgârcit,
lovi-te-ar tramvaiul 16 când plouă și salvarea nu are loc să înainteze prin ambuteiaj.

luați-le repede, altfel
or să mă calce
pe cap
toți șarlatanii cărora le obturez lumina palidă
cu strălucirea geniului meu
revărsând pe treptele de travertin
mici infinituri de înțelepciune
puncte și linii și planuri care
se înmulțesc precum iepurii
născând realitatea voastră
tridimensională
și știrbă

luați-le și striviți-vă în pace!

Pastorală verde pe pereți

aș fi vrut să cresc un
covor de păpădii pe tavan
să ne tăvălim prin el de la da
la nu
și
îndărăt

să ne ningă-n nopțile cu puf
când mă-mbrățișai să
-mi tai respirația să
mă înghiți să
nu mă pierzi să
nu mai plec


ar fi fost
cel mai fără sens câmp din lume
dar singurul sens din lume erai tu

prin lanurile de păpădie
vânturile se-nvârt în 2πr
până amețesc
când amețesc se fac spirală
și se-ntorc mereu la tine.