elegie pentru locul care a trăit cândva într-o altă țară

(prima șoaptă)

după o vreme, drumul dispăru printre mărăcini.
poteca mergea într-o parte, noi într-alta.
din loc în loc ne intersectam.
noi mergeam de-acum într-o parte; poteca, dimpotrivă, într-alta.

poteca mergea încotro vroia ea. noi mergeam încotro vroiam noi.

săream peste șinele prăjite în ulei la soare, călcam pe traversele coapte ce crăpau sub pașii noștri. nici un tren nu a mai trecut pe aici în ultima veșnicie. nici în veșnicia următoare nu va mai trece pe aici vreun tren.

aici a fost, cândva, altceva.
aici, cândva, a fost o altă lume.
acest loc a fost, cândva, o altă țară.
acest loc a locuit cândva într-o altă țară.
pe când locuia într-o altă țară, acest loc trăia. trăia într-o altă țară. acum locuiește, doar. și-atât.
locuiește într-o cu totul altă țară. 

întocmai ca traversele acelea coapte de vremuri, roase de carii, putrezite de ploi, năpădite de bălării, uitate de tot și de toți, din care pașii noștri fac așchii și rumeguș.

poteca merge încotro vrea ea. noi mergem încotro vrem noi.
vremurile merg încotro vor ele.
 

acest loc merge încotro vor alții.